Noapte de iarna

De vreau sa pot a cugeta
La al vietii tainic inteles,
Doar in noapte as asculta
Al naturii vesnic viers.

Nimic nu pare fara sens,
Si totul pare nepatruns,
Si doar al vietii sange cens
Stranpunge timpul in apus.

Un val de vant, si inca unul,
Brazdeaza cerul printre stele,
Sub cerul noptii-s eu, nebunul,
Cu bune, calde, dulci si rele.

In colbul noptii

In colbul noptii mii de stele
Se arata mintii stoluri, stoluri
Dand glas avid unei dorinte
De-a le atinge printre nouri.

Subit apare si dispare
Un soi de dara de lumina
A neuitarii inchinare
Cuiva un gand de cer alina.

Mai sus, mai sus catre Lactee
Imi zboara gandu-nemarginire
Aici jos printre-azalee
Degust a zilei implinire.

Ma simt adanc atins de ceruri
Cum ma-nconjoara de albastru
Cum zeci de sunete in mii de feluri
Ating sufletu-mi sihastru.

Il simt topindu-se-n tacere
Cuprins de-a noptii maretie,
Ma las in seama-i fara vrere
Prin eterna drumetie.

Joc in noapte

Cerul si marea ineaca gandul,
In nemiscare ingroapa pamantul,
Stele mute - licurici in noapte,
Vantul si noaptea se transpun in soapte.

Unde voioase imi cutreiera gandul,
Singur cutreier si eu pamantul...
Stau ingandurat privind la noapte -
Nimic altceva - aceleasi soapte...